Tot radeam noi de niste corporatisti convinsi, m-am spurcat putin :))
Cum spuneam. Din ianuarie am inceput sa ne cautam casa. In perioada asta am trecut prin trei faze.
Chirie. Cumparam. Chirie. Deci in continuare chirie.
Toata perioada asta a fost ca o boala grea de care nu mai scapi, te iei la tranta cu ea, te baga in pat, te incinge bine si apoi te lasa sa zaci, iei o gura de antibiotic, te ridici in fund, ii dai doua suturi, faci pe zmeul si crezi ca ai biruit-o si apoi, cand ti-e lumea mai draga te prinde si te baga mai rau in asternuturi intr-o staza semi constienta semi zombi in care te zbati si cu care nu-ti ramane decat sa te lupti cum stii mai bine. Indiferenta, speranta, complacere, vointa, etc...ce alege fiecare.
Ieri am zacut in sinea mea, caci treaba am facut suficienta, dar pe toata durata zilei am simtit ca sunt un bolnav pe cale de recuperare. Si a fost asa de reala senzatia incat sunt atat de bucuros ca am scapat din locul ala cat nu pot spune. Acum, asemeni bolnavului in recuperare, astept sa mi se intoarca fortele si sa ma pot apuca de toate lucrurile pe care nu am putut sa le mai fac, sa am grija de toate aspectele pe care din vari motive nu am mai fost capabil sa le ingrijesc.
Sunt bucuros, pentru prima data in anul asta se vad si semnele bune pe care am simtit ca le va aduce. Speranta tocmai a primit un boost de energie si acum imi da cercuri precum un copil pe vitamine:)) Sper sa isi pastreze rezerve, o sa aibe nevoie.
Acum stau pe canapeaua noua din casa noua si nu indraznesc sa privesc pe langa ecranul de la laptop unde se afla trolerele, rucsacii cu toate lucrurile aduse..mai stau putin si ma apuc de ele ma tot incurajez:))
Simt un firicel de bine care incepe si isi face loc timid printre bolovanisuri, valuri de pamant si alte obstacole. Si se apropie de mine. Sper sa nu i se puna si lui baraj in calea mea. Iar.
To new beginings! The only thing that never gets old:))
