Bun venit acasa, Europa!

Bun venit acasa, Europa!

Articol de pe Formula As scris de Aurora Petan

 

Confirmari stiintifice pentru o ipoteza indrazneata: vechea Europa s-a nascut in Carpati.

Pentru multi oameni, integrarea noastra in Uniunea Europeana are intelesul larg de integrare in Europa, ca spatiu cultural si istoric. De parca pana acum am fi fost in afara ei! Ba si mai mult: Europa isi are radacinile si valorile ancestrale plamadite tocmai aici, la noi, la Dunarea de Mijloc, intr-o civilizatie infloritoare, de acum 7-8000 de ani, intr-o vreme cand Occidentul era doar un "vest salbatic". Fara aceasta civilizatie a Vechii Europe, contemporana cu cele ale Egiptului, Sumerului, Mesopotamiei, nu ar fi fost posibile sinteza greco-romana de mai tarziu si nici nasterea Europei moderne. Dar astazi, cand Europa ne invata cum sa ne anesteziem porcul inainte de a-l sacrifica ori cum sa dezinfectam ugerul vacii inainte de muls, ar trebui sa avem curajul si mandria de a-i aminti Europei cat de mult ne datoreaza, rostind doar cateva cuvinte precum: Cucuteni, Gumelnita, Hamangia...

Acum 50000 de ani.
Alungarea din paradis

Nu stim unde a ajuns omul dupa ce Dumnezeu l-a alungat din Rai. Unii spun ca in Africa, deoarece acolo s-au descoperit cele mai vechi fosile de homo sapiens. Pare sa fie adevarat. Manualele ne invata ca in Europa, primii oameni "moderni" au ajuns acum aproximativ 50000 de ani, venind dinspre Africa, prin Caucaz si Asia Mica, trecand Bosforul si urcand in Bulgaria si Romania. De aici, pe linia Dunarii, au inaintat spre centrul si vestul Europei. Dar racirea accentuata a climei, coborarea gheturilor dinspre nord i-au impins pe oameni spre sud, lasand o Europa aproape pustie. Aceasta ultima epoca de gheata a ajuns la apogeu pe la anul 18000 inainte de Cristos. Acum 12000 de ani, clima a inceput sa se incalzeasca iarasi, marcand sfarsitul ultimei glaciatiuni, iar Europa a inceput sa se trezeasca din hibernare. Stratul de gheata acoperea doar emisfera nordica a pamantului. Intreg nordul Europei se afla sub un strat gros de gheata de doi kilometri: teritoriile viitoarelor tari nordice, insulele britanice, nordul Germaniei si al Frantei, Polonia, tarile baltice, dar si Elvetia si nordul Italiei se aflau in hibernare. Gheturile coborau pana la gurile Rinului, ale Cracoviei si Moscovei. Ceva mai spre centrul Europei, pana la Szeged, chiar daca nu exista strat de gheata, predomina permafrostul (pamantul inghetat permanent). Cu toate astea, in cateva locuri palpita viata!

Fosilele din Pestera cu Oase

 

Conform celor mai recente studii de genetica, trei au fost zonele in care oamenii au supravietuit in acele vremuri teribile de inghet, transmitand mai departe mostenirea genetica: zona bascilor din Pirinei, Balcanii si zona moldoveano-ucraineana, de la Dunare pana dincolo de Nistru, in nordul Marii Negre. Astfel ca astazi, 80% din stocul genetic al europenilor provine de la acesti oameni. In ciuda invaziilor din afara Europei si a amestecurilor de populatii din toate timpurile, "materia" genetica straveche nu a putut fi modificata. Suntem urmasii directi ai primilor oameni "moderni" ajunsi din Africa in Europa, oamenii de Cro-Magnon. In sensul acesta, indo-europenii, care se presupune ca au invadat Europa in epoca bronzului, nu au afectat genetic populatiile pe care le-au gasit aici, decat cu un procent de 10-15%. Unii cercetatori afirma chiar, in ultima vreme, ca in realitate nu a existat nici o invazie, ci a existat o continuitate fireasca din epoca pietrei pana acum, ca suntem aici dintotdeauna, impreuna cu limbile pe care le vorbim.

Acum 40000 de ani.
Primul european modern: Ion din Anina

Prin urmare, in drumul lor spre centrul si apusul Europei, oamenii veniti din Africa au ajuns intai pe la noi, in zona Carpatilor si a Dunarii Mijlocii. Au stat pe aici cateva mii de ani si abia apoi, unele grupuri au inaintat spre restul Europei. Deci, nu ar trebui sa mire pe nimeni ca cele mai vechi urme de homo sapiens din intreaga Europa (descoperite dupa cele din Africa) s-au gasit in Romania. Este vorba de o mandibula veche de aproximativ 40000 de ani, descoperita in anul 2002 in Pestera cu Oase din Anina (Banat). Fosila a fost descoperita intamplator, de un grup de speologi din Timisoara.

Bumerangurile de la Vidra, 7000 ani vechime

 

Cercetarile au fost preluate de specialistul american Erik Trinkaus, iar descoperirea a intrat in literatura de specialitate sub numele de Ion din Anina. Desi este un european "modern", Ion are si trasaturi care il apropie de omul de Neanderthal, acest var al omului modern, care a locuit tinuturile Europei acum cateva milioane de ani si care a disparut chiar in perioada in care s-a intalnit cu homo sapiens. Dupa cei mai multi cercetatori, disparitia omului de Neanderthal ar fi fost provocata tocmai de aceasta "intalnire". Coincidenta sau nu, disparitia omului de Neanderthal ne-a aratat cat de diverse pot fi caile aventurii umane si cat de infundate unele drumuri. Ion al nostru din Anina le-a demonstrat antropologilor ca cele doua specii au coexistat o vreme si chiar s-au incrucisat. Dar Ion nu era singur in Pestera cu Oase. Cercetatorul american i-a descoperit in anii urmatori si pe Vasile si Maria, care insa erau mai "tineri" decat Ion cu 14000 de ani... Aceasta descoperire a celui mai "batran" european modern a fost repede luata in atentie de lumea stiintifica de peste hotare. Cercetatorii romani insa nu s-au zorit sa faca prea mult caz de aceasta pretioasa relicva. Daca ea s-ar fi descoperit in alta parte, cu siguranta ar fi fost mult mai mult mediatizata.

Acum 10000 de ani.
Cea mai veche asezare stabila
din Europa: Schela Cladovei-Lepenski Vir

In zona noastra, Carpatii au constituit o bariera in timpul glaciatiunii. La vest de munti se afla Europa adormita sub gheturi. La est, in campia Dunarii si in Moldova, viata inflorea. Dupa ce vremea a inceput sa se incalzeasca si ghetarii sa se topeasca, Europa s-a repopulat, treptat-treptat. Timpul s-a pornit sa curga tot mai repede, iar pe la anul 8000 au inceput sa mijeasca zorii agriculturii pe continentul nostru. S-au domesticit primele animale, iar asezarile umane au devenit stabile. Cea mai veche asezare stabila de pe continentul nostru se afla tot pe teritoriul tariinoastre, la Schela Cladovei, in clisura Dunarii, avand o "sora" pe malul celalalt al Dunarii, la Lepenski Vir. Schela Cladovei este o asezare straveche, care s-a dezvoltat intre 8000 si 5500 i.Cr., deci acum 10000 de ani. Locuitorii acestei asezari nu cunosteau ceramica, ci foloseau piatra, osul si cornul, pentru confectionarea diferitelor obiecte. Asezarea a fost descoperita de arheologul Vasile Boroneant. Astazi, ea este cercetata de o echipa internationala de specialisti. Nu este o intamplare ca in acel loc s-au "copt" primele semne de civilizatie, caci intotdeauna, de-a lungul marilor fluvii s-au dezvoltat civilizatii mari.
"Acolo, in clisura Dunarii, erau conditiile cele mai potrivite pentru producerea unui salt de civilizatie", ne explica arheologul Vasile Boroneant, presedintele sectiei de istorie a Academiei Oamenilor de stiinta. "Clima era blanda, sub-mediteraneana, mai calda decat in restul Europei. Curentii calzi dinspre Marea Neagra si Mediterana contribuiau si ei la un climat propice, Orientul Mijlociu era relativ aproape. Dunarea oferea conditii foarte bune de trai. Incalzirea climei a dus la aparitia de balti si lacuri, existau deci apa dulce, mult peste, pasari, vegetatie si animale din belsug. Alternanta anotimpurilor a jucat si ea un rol esential in saltul care s-a produs: oamenii erau obligati sa se preocupe de adaposturi, imbracaminte, sa produca noi tipuri de unelte. Incalzirea climei i-a determinat sa renunte la blanuri si sa treaca la tesut, sa dezvolte noi metode si noi instrumente.

"Omul care striga", Parta (7000 ani)

 

Odata ce s-au asezat intr-un loc si au inceput sa stocheze rezervele de hrana, au trebuit sa se gandeasca si la mijloacele de depozitare. Varietatea aceasta de situatii i-a determinat sa observe si sa experimenteze permanent. Dar, in acelasi timp, au ajuns sa aiba si mai mult timp liber, nefiind obligati sa alerge zilnic dupa vanat. Astfel, s-au dezvoltat arta, religia, meditatia asupra vietii si mortii, asupra fortelor naturii. La Cuina Turcului a fost descoperita o splendida reprezentare pe o falanga de cal salbatic, veche de 11000 de ani! Cu timpul, au fost domesticite unele animale. Cainele a fost cel dintai. In timp ce in Orientul Apropiat se domesticea oaia, la noi se domesticea porcul. In acelasi timp, s-a trecut de la cules la cultivarea plantelor, si astfel a aparut agricultura. S-au nascocit plugul si alte unelte. Zona aceasta a fost un centru de dinamica istorica. Aici se plamadeau zorii civilizatiei. Intr-un fel, aici era "Occidentul", aici se produceau inventiile, aici apareau ideile noi si se raspandeau spre restul Europei. Schela Cladovei-Lepenski Vir era un fel de capitala a Europei acelor timpuri, in vreme ce vestul si nordul continentului erau inca populate de vanatori si culegatori. Vedeti, noi suferim astazi de un miraj al Occidentului, dar nu intotdeauna vestul a fost locomotiva. Mai tarziu, cand Imperiul Roman de Apus avea sa cada si Europa occidentala era cufundata in intuneric, tot in Orient a inflorit civilizatia, in Imperiul Bizantin. Noua ni se pare ca am imprumutat mereu de la altii, iar altii n-au avut ce invata de la noi. Nu este asa. Uitati-va, de pilda, la descoperirile facute de Dinu Rosetti la Vidra. Exista mai multe bumeranguri din corn de cerb, vechi de 7000 de ani, primele bumeranguri din Europa. Iar lumea mai crede si astazi ca este o arma exotica.
Descoperirile de la Schela Cladovei au fost puse sub semnul intrebarii de arheologii vremii, superiorii mei, timp de mai multi ani. Nu au vrut sa creada ca sunt atat de vechi. Abia dupa ce si colegii sarbi au confirmat autenticitatea si vechimea descoperirilor pe care le facusem pe malul romanesc al Dunarii, au inceput sa creada si specialistii romani. Sarbii descoperisera lucruri asemanatoare, pentru ca cele doua asezari stravechi erau in stransa comunicare, iar locuitorii de pe cele doua maluri erau constienti de unitatea lor de limba si cultura. Inundarea zonei in urma construirii lacului de acumulare de la Portile de Fier I si Ii ne-a limitat cercetarile. Occidentalii au ramas neincrezatori multa vreme. I-am invitat sa vina la fata locului, sa se convinga. Asa se face ca dupa 1989, am sapat mai multi ani impreuna cu englezii, care au fost incantati de colaborare si continua sa sape in fiecare an, sub conducerea arheologului Clive Bonsall."

Acum 7000 de ani in Moldova. Cea mai avansata cultura a Europei: Cucuteni-Tripolie

Vas de Cucuteni

 

Cu mult inainte ca civilizatia minoica, socotita prima civilizatie europeana clasica, sa rasara in insula Creta, cu mult inainte ca in Italia sa se infiripe ideea unui imperiu, intr-o vreme cand vestul Europei nici nu banuia ce glorie avea sa il astepte, aici, pe teritorul tarii noastre, inflorea cea mai mirifica civilizatie din preistoria Europei, cultura Cucuteni. Ea se intindea pana in Ucraina, la Tripolie, si a constituit, dupa parerea unor specialisti, prima civilizatie urbana de pe continentul nostru, sau cel putin o civilizatie protourbana. Alaturi de cultura Gumelnita, care se intindea in Muntenia si Dobrogea, era cea mai avansata cultura a Europei. Asadar, intre 4500 si 3000 inainte de Cristos, din Moldova si pana dincolo de Nistru, oamenii au creat si au construit intr-un mod in care nimeni nu o mai facuse pana atunci. Casele lor, mai ales in zona estica a ariei, erau grupate in asezari intinse. Unele asezari ajungeau la sute de hectare, sute de stradute si mii de case, avand 10000-15000 de locuitori. Locuitorii din Cucuteni se mutau periodic, dand foc vechilor case: ramasitele a mii de case incendiate au fost descoperite de arheologi. Casele lor puteau avea unul sau doua etaje. Ceramica lor era de o frumusete tulburatoare, pe care avea sa o egaleze doar ceramica chineza, o mie de ani mai tarziu. Ce s-a intamplat cu aceasta civilizatie moldoveneasca, ce la vremea aceea reprezenta "varful" Europei? S-a stins in mod misterios. Unii arheologi sustin ca schimbarile climatice i-au obligat pe cucutenieni sa renunte la agricultura si sa se retraga spre munti, dedicandu-se mai mult pastoritului. Altii invoca invaziile dinspre stepele Asiei. Totusi, aceasta cultura nu s-a stins de tot. Ea a supravietuit intr-un mod tainic, iar motivele care impodobeau ceramica de Cucuteni se regasesc si astazi in costumele populare romanesti, in arta populara, pe ouale incondeiate. Iar traditiile si obiceiurile populare romanesti, basmele si doinele noastre pastreaza stravechi tipare neolitice, transmise din generatie in generatie. Si, cine stie, poate ca si unele mladieri ale limbii romane pastreaza ceva din incantatiile graiului de acum mii de ani.

Acum 7000 de ani in Ardeal.
Prima scriere din Europa

Tablitele de la Tartaria reprezinta, dupa unii specialisti, cel mai vechi mesaj scris din istoria omenirii, mai vechi chiar decat primele scrieri sumeriene. Totusi, astazi, cei mai multi arheologi romani sunt neincrezatori cu privire la autenticitatea lor, cum sunt sceptici de cate ori vine vorba de o descoperire exceptionala. Ne refuzam mereu dreptul la originalitate, la valoare, si preferam sa afirmam ca am imprumutat mereu, de la toate neamurile, popoarele, limbile, cate ceva. La fel si cu tablitele de la Tartaria: or fi aduse de vreun sumerian si pierdute pe aici, spun unii; sau or fi fost aduse in vremurile mai noi de un colectionar; ori poate sunt falsuri...

Tablitele de la Tataria. Prima scriere din Europa

 

 

Nu acelasi lucru se poate spune despre cercetatorii straini, care au studiat subiectul in cele mai mici detalii si au elaborat studii serioase. E adevarat, in anii `60, cand au fost descoperite tablitele de la Tartaria, nu existau destule indicii care sa confirme existenta unei scrieri neolitice in aceasta arie geografica. Piesele erau unicate, stranii. Cu timpul insa, cercetarile au avansat, iar astazi exista peste o mie de piese, in special ceramice (fragmente de vase, figurine), descoperite in peste 50 de localitati, care contin semne ale unei scrieri stravechi. Aceste semne nu sunt decorative, ci reprezinta un inceput de scriere. Piesele inscriptionate au fost descoperite in aria culturii Vincea-Turdas, in special la noi in tara si in Serbia. Turdas si Parta reprezinta la noi localitatile care au oferit piesele cele mai numeroase si mai interesante. Astfel, tablitele de la Tartaria nu mai sunt singure, chiar daca raman cele mai importante. Aceasta scriere nu a apucat sa evolueze si sa dea roade, stingandu-se odata cu cultura ce i-a dat nastere. Poate ca schimbarile climatice majore au determinat retragerea populatiilor spre zone mai ferite, sau poate ca valurile de populatii venite dinspre Asia au adus alte moduri de exprimare, cert este ca germenii scrisului neolitic au palit. Totusi, raman zecile de semne inventariate de cercetatori, nedescifrate, enigmatice, care nu stim cum au influentat evolutia culturii ulterior. Dar putem fi siguri ca au influentat-o. Ceea ce stim cu siguranta este ca scrierea neolitica a culturii Vincea-Turdas este prima scriere a Europei si poate prima scriere a omenirii.

Acum 2000 de ani.
Cum se scrie istoria...

Dupa disparitia splendidelor culturi ale Vechii Europe si intrarea in epoca metalelor, istoria a inceput sa fie scrisa de cei ce aveau arme mai bune, orgolii mai mari si saci cu bani mai numerosi. Destul de repede, civilizatia greco-romana devine felinarul Europei, luminand anemic si subiectiv un continent ce parea sa fi fost cuprins de noapte.Tot ce nu era grecesc sau roman era barbar, salbatic, primitiv. Restul Europei devine o lume in aparenta fara valori, privita din perspectiva romanilor, care ne-au vandut si continua sa ne vanda, peste secole, o istorie partinitoare. Civilizatiile "barbare", intrate in manuale prin ochiul cuceritorului, aproape ca nici nu isi mai primesc dreptul de a se numi civilizatii. O civilizatie trebuie sa aiba arhitectura monumentala, sa construiasca colosseum-uri, in care sa puna oameni sa se ucida intre ei, spre distractia suprema a privitorului, ori sa atate animale infometate impotriva unor oameni neajutorati. O civilizatie trebuie sa aiba o armata puternica, cu care sa cucereasca mereu noi teritorii. O civilizatie trebuie sa se consume in ospete copioase si in serbari fastuoase. O civilizatie trebuie sa aiba morminte princiare bogate, piramide sau temple impozante. Dar civilizatia nu reprezinta doar aspectul material, economic, al unei populatii, nu reprezinta doar bunurile, ci si valorile. Modelul occidental ne-a obisnuit sa privim cu mai multa admiratie aspectele materiale, cele care ne aduc confort si siguranta fizica, decat pe cele spirituale, care ne ajuta sa aflam care este rostul nostru in lume. Marile civilizatii, trecute sau prezente, sunt demne de admiratie. Dar adevaratele valori nu trebuie cautate in realizarile materiale, ci in cele spirituale. Cand preotii dacilor se rugau in munti, in pesteri ascunse, si ii invatau pe oamenii de rand ca sufletul este nemuritor, iar trupul, materia nu conteaza, cei ai altor neamuri inaltau temple sclipitoare impodobite cu statui impozante. Iar daca dacii nu cheltuiau sume enorme pentru a construi cladiri colosale si a intretine armate profesioniste, asta nu ii facea mai putin intelepti decat vecinii lor. Dimpotriva. Daca dacii erau convinsi de lipsa de insemnatate a valorilor materiale, este firesc sa nu fi investit prea mult in aceste valori. Nu si-au ridicat statui, nici palate colosale, se imbracau modest, la fel ca taranii nostri de astazi, regii purtand in picioare opinci, iar pe cap o caciula de lana in loc de coroana fastuoasa din aur, batuta cu pietre pretioase. Iar cei care, investind mult mai mult in bunuri materiale, i-au numit pe acestia "primitivi" ori "salbatici", nu au inteles ca spiritualitatea este deasupra civilizatiei materiale. Cei care traiau mai mult in mijlocul naturii, aproape de zei, au inteles aceste lucruri mai bine decat cei ce-si petreceau vremea in bai, ospete si spectacole de circ. Spiritualitatea Europei se stinge dinspre vest spre est. La rasarit mereu credinta a fost mai puternica. Orientul poate fi salvator.

Astazi.
Bun venit acasa, Europa!

Ganditorul de la Hamangia

 

Primul homo sapiens din Europa, cea mai veche asezare stabila din Europa, cea mai veche scriere, cea mai veche cultura - astfel de sintagme ii sperie pe multi, dar mai ales pe cercetatori. Nu de putine ori, istoricii nostri, intr-o lupta oarba cu diletantii care se entuziasmeaza in fata unor descoperiri precum cele enumerate mai sus, sustin ca romanul traieste o frustrare istorica. Romanul ar fi frustrat, chipurile, ca nu a avut si el o istorie grandioasa, de invingator, precum altii, si atunci isi inventeaza una care sa il satisfaca. In aceasta falsa istorie, romanul este cel mai tare, cel mai mare, cel mai frumos si primul in toate. Un discurs atat de radical din partea specialistilor nostri elimina cu totul posibilitatea ca, uneori, chiar sa fim cei mai buni sau cei mai tari sau primii. Caci cineva trebuie sa ocupe si aceste locuri. Uneori acestia suntem noi, alteori sunt altii. Noi si noi descoperiri duc mereu la schimbarea datelor din cartile de istorie, iar daca uneori suntem si noi printre primii, acest lucru ar trebui sa ne onoreze, nu sa ne sperie. Daca am lasa deoparte toate aceste temeri si am cauta sa cernem si sa asezam fiecare lucru la locul lui si sa-i dam importanta cuvenita, am fi priviti, poate, cu mai mult respect in Europa. Cine sa ne respecte daca noi insine nu ne respectam? Cat datoreaza Europa acestor locuri, acestor civilizatii, acestei istorii, acestor oameni? Cat datoreaza Europa acestui ungher de lume, in care au incoltit primele seminte de civilizatie si spiritualitate europeana? Ganditorul de la Hamangia, considerat intre cele mai importante artefacte din istoria omenirii, este un simbol al acestor radacini milenare. Pe umerii lui s-au asternut deja 7000 de ani, dar daca ar incepe astazi sa vorbeasca, probabil ar spune: "Bun venit acasa, Europa!".

 

Aurora Petan

Dacii - Noi Descoperiri

Iata ca realizatorii filmului Dacii - Adevaruri Tulburatoare au revenit, dupa cum au promis, cu inca un documentar interesant, menit sa consolideze afirmatiile facute in primul. Ma bucur ca nu si-au pierdut determinarea, pentru ca am vazut multe articole in care au fost atacati destul de dur de fosilele istoricii romani.

Vizionare placuta!

http://adevaruldespredaci.ro/ 

http://danielroxin.blogspot.com/
http://www.dincolo-de-limite.blogspot.com/

http://www.radiovoceasufletului.ro/

Dacii - Adevaruri tulburatoare - documentar

          Dupa ce prin anii 2004-2008 mi-au trecut prin mana o serie de carti si articole pe tema dacilor si a istoriei acestui neam care nu faceau decat sa aduca argumente si ipoteze care rasturnau "istoria scrisa si predata in scoli" si totodata imi alimentau intuitiile si sentimentele avute din copilarie, prin care respingeam aceste "adevaruri" cusute cu ata alba, iata ca a aparut un film documentar care vine si zguduie si mai tare lumea istoriei.

          Forma de prezentare a informatiilor este pe tipicul filmului "The Secret", asadar ne vorbesc oameni cu o vasta pregatire si cu un acces impresionant la anumite informatii care sunt de multe ori ferite de ochii maselor.

          Va invit cu mare drag sa urmariti acest documentar ce masoara 50 de minute, minute pe care nu le veti considera pierdute, ci din contra.

          Nu pot exprima recunostintei ce le-o port tuturor celor ce se lupta pentru ridicarea identitatii nationale a acestui neam, fie ca rasplata voastra sa vina din Ceruri.


Va las cateva linkuri utile:

http://danielroxin.blogspot.com/
http://www.dincolo-de-limite.blogspot.com/

http://www.radiovoceasufletului.ro/ - veti gasi o serie de emisiuni interesante si, spre norocul noastru, exista si o arhiva a emisiunilor.

TARTARIA - "Striga istoria sub noi!"

Un articol care te lasa fara cuvinte si in acelasi timp produce in tine o mica explozie de sentimente, trairi si dorinte.

[Articol preluat de aici]

The New York Times-A Lost European Culture; 

Vlassa-Tartaria, Striga istoria sub noi, oameni buni!

Cel mai prestigios ziar din Statele Unite ale Americii, publica in sectiunea Science, un articol despre aceasta expozitie, articol scris de John Noble Wilford si intitulat “A Lost European Culture, Pulled From Obscurity”. Prezentam mai jos fragmente :
O CULTURA EUROPEANA PIERDUTA, SCOASA DIN OBSCURITATE
Inaintea gloriei care a fost Grecia si Roma, inainte chiar de primele orase ale Mesopotaniei sau a templelor de-a lungul Nilului, au trait in valea de jos a Dunarii si la poalele Balcanilor oameni care au fost primii in arta, tehnologie si comert la mare distanta.
Timp de 1.500 de ani, incepand mai devreme de anul 5.000 I.Chr., ei au lucrat pamantul si au construit orase, unele cu 2.000 de locuinte. Ei au fost mesteri priceputi in arta bronzului, noua tehnologie a acelui timp. In mormintele lor s-a gasit o varietate impresionanta de ornamente de cap si bijuterii pentru gat si, intr-un cimitir, au fost descoperite, ca ansamblu de aur, cele mai vechi artifacte din intreaga lume.
Uluitoarele desene ale vaselor vorbesc de rafinamentul limbajului vizual al culturii lor… Peste 250 de artefacte muzeale din Bulgaria, Moldova si Romania sunt expuse pentru prima data in Statele Unite.
Doctorul David W. Anthony, profesor de antropologie la colegiul Hartwick din Oneonta, NY, curatorul expozitiei: “Vechea Europa a fost printre cele mai sofisticate si tehnologic avansate locuri din lume” si

Civilizatia de sub Marea Neagra

Later edit: am vazut acum ceva erori in afisarea textului si le-am rezolvat..acum se vede tot bine.

Mai jos este prezentat un articol destul de simpatic pentru ceea ce "spune"...desi e lungut, merita sa il duci pana la capat...

Enjoy it..

Robert Ballard, cel care a descoperit epava Titanicului, este un savant ale carui metode, desi controversate, au dat roade pana acum. Pentru ca ipotezele sale, de cele mai multe ori diferite de ale majoritatii cercetatorilor, erau demonstrate in final de descoperirile facute, descoperiri care-i faceau pe multi sa-si bage capul in nisip, facandu-se ca uita ca tot ei erau printre cei mai vasnici contestatari ai ipotezelor emise. In urma cu cativa ani, Ballard a mai emis o ipoteza, anume aceea ca Potopul descris de Biblie ar fi fost localizat pe actualul teritoriu al Marii Negre. Asa ca o echipa condusa de Ballard a poposit pe tarmul Turciei, reusind sa filmeze, la mai putin de 20 km de tarm, mai multe artefacte specifice perioadei comunei primitive.

Mai exact, era vorba despre o stânca cioplita si de doua unelte de piatra dotate cu câte o gaura, probabil pentru suportul lor lemnos. In plus, submarinul a reusit sa filmeze si niste bârne foarte bine conservate de apa marii, pe care se vad semne de pNicucrare artificiala. Aceste descoperiri arata ca, in urma cu multi ani, Marea Neagra a fost un lac al carui tarm era locuit. In perioada de sfârsit a erei glaciare, datorita incalzirii atmosferei si topirii ghetarilor nivelul Mediteranei a crescut fara precedent. Apoi, in urma cu 7000 de ani, datorita presiunii apei – si probabil in urma vreunui cutremur - fâsia de pamânt care separa Mediterana de lac a fost efectiv pulverizata si apele sarate ale Mediteranei au inundat micul lac, transformându- l in ceea ce este astazi. Torentul a fost fantastic.

Forta apei a depasit de 2 – 300 de ori pe cea a cascadei Niagara, calculându-se ca pentru echilibrarea nivelelor apelor ar fi fost nevoie de aproximativ 40 de zile. In sprijinul acestei teorii, cercetatorii arata ca in anumite zone ale fundului Marii Negre, exista ape dulci, ramasite ale vechiului lac. Din cauza lipsei curentilor si a oxigenului, acele ape au ramas neamestecate cu apa marii.

Mai mult, mediul de acolo este lipsit de oxigen, ceea ce inseamna ca exista conditii optime de conservare a habitatului de acum câteva mii de ani. Echipa lui Ballard a descoperit pe fundul Marii Negre, cateva specii de scoici, unele disparute, altele pe cale de disparitie, dar toate cu o vechime cuprinsa intre 7..500 – 15.000 de ani, ceea ce i-a facut pe cercetatori sa afirme ca Marea Neagra a fost, pe vremuri, un lac cu apa dulce.

Mai mult, cativa membri ai echipei lui Ballard sustin ca acesta este convins ca actuala Mare nu a existat in urma cu 10 – 15.000 de ani, aici traind o civilizatie prospera, careia ii apartin constructiile ciudate semnalate de sonar pe fundul apei. Si ca totul sa fie si mai incurcat, s-a pronuntat cuvintul Atlantida.

Harta intocmita cu ajutorul sonarelor a lasat sa se intrevada ca pe vremuri, fundul marii era, in fapt, " un tarm plat, cu o plaja de nisip care cobora lin", dupa spune insusi coordonatorul lucrarilor.

Potopul a inceput in Romania

Biblia vorbeste despre un mare potop caruia nu i-a supravietuit decat Noe si familia sa. Mergand pe firul Bibliei, constatam ca, dupa ce fiii lui Noe s-au despartit si a plecat care incotro. Numai ca, desi in afara lor nu mai ramasese nici un om pe Pamant, fiii lui Noe s-au intalnit, totusi, cu oameni. dar nu de inadvertentele Bibliei ne vom ocupa in acest material. Analizind scrierile vechi ale fiecarui popor, constatam ca la fiecare gasim cate un potop din care s-au salvat foarte putini. Ce e mai interesant, e faptul ca legendele românesti vorbesc, la randul lor, despre diverse inundatii catastrofale, dar cine sa ia seama la niste `povesti', cum le spun majoritatea românilor.

Si totusi, atunci cand aceste "povesti" sunt demonstrate fizic, cu vestigii fizice descoperite, lumea stiintifica amuteste, da putin inapoi si apoi incearca sa demonstreze noua ipoteza, uitind ca tot ea refuza sa accepte niste idei ce pareau a depasi realitatea construita cu migala, de unii pseudo-cercetatori, timp de ani de zile.

Sfirsitul Atlantidei si inceputul Potopului

Michael Robinson este profesor la Universitatea Ohio si este specializat in inundatiile catastrofale care s-au abatut asupra Pamantului din cele mai vechi timpuri.

A fost unul dintre cei care au imbratisat ipoteza emisa de Robert Ballard, cand acesta afirma ca Potopul Biblic a inceput in bazinul Marii Negre. Numai ca, spre deosebire de Ballard, Michael Robinson a preferat pentru cercetarile sale nu tarmul turcesc, unde echipa primului a descoperit doar o epava de corabie veche de cateva mii de ani, ci tarmul nordic românesc, in apropiere de insula Serpilor, si unde aparatura a inregistrat niste constructii ciclopice stranii, piramide si catadele ce par de neinchipuit pentru zilele noastre.

"In cercetarile mele m-am bazat foarte mult pe textele mistice care arata ca toate civilizatiile isi au radacinile pe teritoriul patriei dumneavoastra si am avut acces la toate descoperirile facute in România, din acest punct de vedere, descoperiri de care românii nici macar nu au auzit". Robinson face mai mult. El isi face cercetarile in lungul bazinelor riurilor românesti, despre care considera ca sunt ramasite ale unui fluviu imens care strabatea continentul eurasiatic sau chiar ale unui lac cu apa dulce care acoperea România in urma cu mai multe zeci de mii de ani. Ipoteza sa este destul de indrazneata, dar nu singulara. Afirma ca pe teritoriul României Mari ar fi fost fantastica Atlantida si ca cetatile descoperite in munti nu sunt decat ramasite a ceea ce a mai ramas din stravechea civilizatie, dupa scufundarea acesteia. Mai mult, suprapune aceasta ipoteza cu o alta, cea a originii Potopului, punind egalitatea intre cele doua evenimente.

"Ceea ce oamenii au numit Noe si familia sa, au fost, in fapt, singurii atlanti care au supravietuit cataclismului. Iar arca a fost construita din lemn de cedru la dumneavoastra, in România, locul de unde a inceput si marea inundatie a Pamantului".

Padurea ingropata

La mijlocul anilor `80, autoritatile centrale de la Bucuresti au decis, cu o simpla semnatura, sa stearga sate intregi de pe harta României, sa stramute populatia, sa distruga vestigii arheologice cu o vechime de cateva mii de ani.. Si totul in numele unui asa zis proiect de canalizare a Argesului, de faurire a maretului canal Dunare – Bucuresti.. Atunci, in mai putin de o saptamana, cateva localitati au disparut definitiv din peisajul administrativ românesc. Nu au fost iertati nici macar mortii.

"Cu buldozerele si excavatoarele i-au dezgropat, domnule. I-au incarcat in camioane, ca erau morti de zeci de ani sau de o saptamana, pe toti i-au urcat in camioane si nu i-am mai vazut de atunci. L-au luat pe tatica si pe aia batrini, nu si-ar gasi niciodata odihna", spune cu obida Nicusor Tudor, un batrin de 74 de ani din Mihailesti, care inca se mai tine bine, ca toti cei de prin partea locului. Numai ca, dupa ce au sapat vreo 5 – 6 metri in adancime, cupele excavatoarelor au inceput sa se umple cu tot felul de resturi vegetale. Nimeni nu s-a sesizat in afara inginerilor care coordonau lucrarile. Acestia au inteles ca acolo, la adancime, este ceva. Si au chemat arheologii. Nu mica a fost surpriza tuturor cand, continuin cu atentie sapaturile, au constatat ca la o adancime 15 – 25 de metri, se gasea nici mai mult, nici mai putin, decat o... padure preistorica. Mai mult, nisipul care le acoperise conservase atat de bine lemnul copacilor, incat acestia, eliberati de sub pamant, pareau inca in viata si se puteau deosebi soiurile.

Marea inundatie glaciara

Specialistii adusi de la Bucuresti au descoperit soiuri vechi de stejar, fag, gorun si tei. Datarea cu carbon a aratat ca nisipul care acoperise padurea de foioase avea o vechime cuprinsa intre 10.000 – 12.000 de ani. Ceea ce insemna ca padurea in sine era mult mai veche.. Putini au fost cei care si-au pus atunci intrebari referitoare la cum ajunsese padurea sa fie acoperita de ape. Se stia ca teritoriul României a fost sub ape acum milioane de ani, dar nu se cunostea si motivul inundatiei. Nimeni nu banuia ca peste cateva zeci de ani, Ballard urma sa vina si sa emita o ipoteza fantastica, anume ca aici, avusese loc marele Potop descris de Biblie. Parte din cauza topirii ghetarilor si cresterea nivelului Mediteranei mult peste nivelul normal, fapt care a generat surparea limbii de pamant care o unea cu Marea Neagra. Apele din sud au facut ca nivelul vechiului Pont Euxin sa creasca pana peste poate si apele sa se reverse pe teritoriile din jur. Dar ulterior apele s-au retras si au permis aparitia unei noi flore si a unei noi faune.

Padurea descoperita sub fosta albie a Argesului, facea parte, se pare, din noua flora. Si atunci a mai venit o inundatie, mai recenta, in urma cu 10 – 12 milenii. Ceea ce insemna ca padurea in sine era mult mai veche. Putini au fost cei care si-au pus atunci intrebari referitoare la cum ajunsese padurea sa fie acoperita de ape. Se stia ca teritoriul României a fost sub ape acum milioane de ani, dar nu se cunostea si motivul inundatiei. Nimeni nu banuia ca peste cateva zeci de ani, Ballard urma sa vina si sa emita o ipoteza fantastica, anume ca aici, avusese loc marele Potop descris de Biblie. Parte din cauza topirii ghetarilor si cresterea nivelului Mediteranei mult peste nivelul normal, fapt care a generat surparea limbii de pamant care o unea cu Marea Neagra.

Apele din sud au facut ca nivelul vechiului Pont Euxin sa creasca pana peste poate si apele sa se reverse pe teritoriile din jur. Dar ulterior apele s-au retras si au permis aparitia unei noi flore si a unei noi faune. Padurea descoperita sub fosta albie a Argesului, facea parte, se pare, din noua flora. Si atunci a mai venit o inundatie, mai recenta, in urma cu 10 – 12 milenii... Probabil ca dintre cei care catesc aceste randuri sunt multi care au vazut pe viu o inundatie. Si atunci au remarcat si cantitatea de nisip si mil care ramane dupa ce se retrag apele. Sa fie de vreo 20 – 30 de centimetri cel mult. Asta in conditiile in care apa ajunge sau chiar depaseste doi metri. Si atunci nu pot sa nu-mi pun o intrebare: oare ce cantitate de apa s-a revarsat asupra zonei argesene, pentru ca nisipul ramas in urma ei sa aiba o adancime de 15 – 20 de metri... Calculati singuri si veti ajunge la o adancime a apei cuprinsa intre 100 – 150 de metri. Ce ape puteau alimenta o astfel de inundatie?

Tsunami pe Arges?

Descoperirea padurii preistorice sub pamanturile Argesului, i-au determinat pe specialisti sa efectueze cercetari si in alte zone apropiate. Rezultatele au fost fantastice: padurea se intindea pe o suprafata mare, intre localitatile Glina-Bobesti, Jilava, Domnesti, Mihailesti-Cornetu. In plus, prospectiunile arata ca se intinde mult in sud, aria terminindu-se, probabil, undeva pe teritoriul Bulgariei. In toate locatiile, rezultatul cercetarilor a aratat un singur lucru: apele au acoperit zonele intr-o perioada extrem de scurta de timp, pe care arheologii au estimat-o la doar cateva saptamani.

"Ori asa ceva, nu se putea intampla din cauza topirii gheturilor, afara doar de cazul in care Terra nu a fost lovita de vreu meteorit. Ori din ce stim noi, in perioada de acum 10.000 – 12.000 de ani, nici un meteorit nu a lovit Pamantul", afirma Codrin Niculescu, paleontolog si biolog. Domnia sa insa, are o terorie foarte interesanta, desprinsa parca din filmele SF. Ipoteza sa pleaca de la basoreliefurile si scrierile foarte vechi in care nici un popor din antichitate nu mentioneaza Luna, celebrul astru al noptii. Ori, daca Luna ar fi fost atunci in apropierea Pamantului, este imposibil ca acest lucru sa nu fi fost remarcat de cei vechi, buni astrologi, care urmareau mersul astrelor pe cer si influenta lor asupra vietii oamenilor. Si atunci, inseamna ca Luna nu a fost dintotdeauna satelitul natural al Pamantului.

"Mai mult ca sigur ca, in momentul in care Terra a primit Luna, Pamantul intreg a cunoscut activitatea dezastruoasa a marilor valuri. De exemplu, urmele lasate in Hawai atesta ca pe acolo au fost valuri ucigase – cum le spunem noi – sau tsunami, cum le numesc japonezii, inalte de cateva sute de metri. E posibil ca pe Arges sa avem de-a face tot cu un val imens, nu cu o inundatie catastrofala" .

In sprijinul teoriei sale, domnul Niculescu aduce lipsa aproape completa a sedimentelor de animale marine pe linia pe care se intinde padurea preistorica. "Lipsa aceasta ne arata clar ca zona nu a fost una marina, permanenta, ci a fost inundata pur si simplu intamplator. Iar compozitia nisipului sarat a conservat foarte bine copacii".

Bizara fortificatie de lemn

Dar nu padurea subterana a fost cea mai interesanta descoperire a arheologilor veniti la fata locului. Intr-una din zile, sapatorii au scos la iveala o constructie bizara din lemn, alcatuita sub forma unei mici fortificatii.

Cu toate astea, nu s-au gasit deloc schelete umane sau de animale, in conditiile in care s-a presupus ca respectiva constructie nu s-a ridicat singura.

"Unde au disparut cei care au construit ciudata fortificatie de lemn, este iarasi o intrebare fara raspuns. Pe de o parte, e posibil ca valul urias sa-i fi surprins pe locuitori iar ulterior trupurile lor, luate de apa, sa fi fost mancate de animalele marine. Dar la fel de posibil este ca locuitorii sa fi aflat din timp despre iminenta valului ucigas si sa se fi retras pe inaltimile muntilor. Si atunci, daca acceptam cea de a doua ipoteza ca fiind mai plauzibila, de unde puteau sti niste primitivi ca oceanul va matura zona Agesului?"

Referitor la cetatea descoperita, locuitorii sunt convinsi ca nu a fost vorba de o fortificatie in sine, ci despre casa lui... Noe. Numai asa poate fi explicata lipsa pietrelor din fortificatie, prin aceea ca era vorba doar de o casa de locuit, fortificata impotriva actiunilor unor animale. Unii oameni de stiinta sustin ca in perioadele de mari transformari continentale, animalele – si mai tarziu oamenii – paraseau unele zone periculoase pentru altele mai ferite de primejdii. Asa s-a intamplat, probabil, si cu fortificatia de lemn, locuitorii acesteia migrand, pur si simplu catre o zona mai sigura. Pornind de la padurea antica descoperita pe linia Argesului, ulterior s-au facut sapaturi in partea opusa, pe Valea Prutului..

Si... surpriza. au fost descoperite depuneri stratificate de nisip cu aceeasi compozitie ca si cel din sudul tarii si datind din aceeasi perioada de timp, respectiv sfirsitul paleoliticului si inceputul neoliticului. Doar paduri nu au fost gasite de data asta, dar probabil ca zona nu era una impadurita, ci una de cimpie.

"In acel moment am fost pusi in fata unei intrebari fara precedent. Ce fel de val putea sa mature intreg cuprinsul tarii si sa aiba o inaltime de peste 100 de metri? Cum s-a format acel val? A devastat doar teritoriul României sau toata Europa? A fost un val oceanic, cu apa sarata sau un val cu apa dulce?"

Copacii milenari

Dincolo de ipotezele cercetatorilor, locuitorii din Mihailesti continua sa scoata din carierele de piatra trunchiurile vechi de mii de ani si sa le arda in sobe. Pe ei nu-i impresioneaza faptul ca distrug acele vestigii arheologice aproape unice in lume. Lor le e frig si nu au cu ce se incalzi. Le e foame si trebuie sa gateasca inca pe plite, pastrate si acestea din batrini, dar niste batrini mai apropiati de zilele noastre. Si distrug copaci care au cativa metri grosime, asa cum probabil nu vor mai creste niciodata pe aceste meleaguri. Florea Dumitru, imi spune:

"Domnule, noi suntem unicat in lumea asta. Noi nu mergem la padure ca sa taiem vreun copac. Noi mergem sa dezgropam copacii de care avem nevoie pentru foc. Si numai Bunul Dumnezeu stie cum au ajuns pomii astia sub nisip. Cei mai batrini spun ca asa au ramas de la Potopul cel mare de pe vremea lui Noe." Deocamdata nici o ipoteza nu a fost pe deplin demonstrata. Iar numarul copacilor milenari descreste de la o zi la alta... Trebuie oare sa condamnam localnicii pentru ca incearca sa supravietuiasca distrugand urmele trecutului? La urma urmelor, nu asa au facut dintotdeauna oamenii? Fiecare civilizatie noua a distrus-o pe cea veche. Si se pare ca nu din rautate, ci din simpla dorinta de a supravietui.

http://www.razboiulnevazut.com/civilizatia-de-sub-marea-neagra.html

Poem de dragoste vechi babilonian

..autor necunoscut

1. Iubita mea, nu-ţi acoperi farmecele
2. Inima s-a bucurat când ţi-ai descoperit umerii
3. Aş vrea să-ţi sărut buzele dulci
4. Văzându-ţi faţa îmi umple inima de bucurie
5. Dacă trebuie să plec, nu te îngrijora, te rog
6. ....
   
7. Când mă întoarc o să ne bucurăm şi ne întâlnim fericiţi
8. ....
   
9. Când vin în casa noastră o să-ţi mângăi părul
10. ....
    
11. Eu şi cu tine vom cânta fericiţi
12. Poate se va întâmpla vreo nenorocire, dar vom fi tari împreună
13. ....
    
14. O să am grijă de tine
15. Zeii ne-au binecuvântat dragostea pentru totdeuna
16. Casa noastră va fi plină de fericire din nou.

-------------------------------------------------
multumesc Camelia

Românii pot dacă vor!

După o absenţă considerabilă, determinată de o lucrare, am revenit şi la cititul de bloguri(şi la scris, sper eu). Am dat peste 2 articole lungi dar foarte interesante, care sunt contra-argumentul perfect pentru cei care nu cunosc valorile Romaniei cu adevarat şi spun că noi nu avem cu ce să ne mândrim ca popor, ca neam..

Sunt nişte liste cu români care au facut o diferenţă. Cam de la jumătatea a 2a a celui de al doilea articol sunt prezentate performanţe recente.
Spor la citit!

via Mika, articolele aici si aici.

1. "DUS RECE PTR MINDRIA NOASTRA DE DACII"

Romani celebrii dar necunoscuti inca

Putem observa cu stupoare cum chiar unii români afirmă despre locuitorii acestei ţări că ar fi doar nişte „barbari” încă de pe vremea dacilor, care n ar fi ştiut nici măcar să scrie (cum prezintă în unele articole „Academia Caţavencu”) şi că românii sunt şi acum „codaşii Europei”! Astfel de afirmaţii pot fi semne de incultură crasă sau, de cele mai multe ori, de rea voinţă, ce apare ca un rezultat al oportunismului unor ziarişti care nu urmăresc altceva decât banii care vin din Vest sau de la Est.

Şi pentru că autorii celui mai popular dicţionar occidental Larousse nu vorbesc deloc de români ca naţiune importantă pentru dezvoltarea civilizaţiei umane, vom prezenta o serie de inventatori de marcă originari din România, sau personalităţi mondiale de primă mărime care aparţin acestui neam, dar care din păcate nu sunt cunoscuţi, deoarece se pare că mass media românească este mult mai preocupată de cazuri stupide care nu au nici o valoare umană şi naţională.

* Rachetele expediate de la Cape Kennedy şi aripile „Delta” au fost inventate la Sibiu încă din 1555! Onest, Robert Charroux a semnalat acest eveniment, cu toate amănuntele necesare şi cu o firească uimire că „istoria oficială” a „reuşit” să l neglijeze… Racheta spaţială cu trei etaje de carburant solid („model Cape Kennedy”) a fost inventată în 1529 şi trimisă în spaţiu cu succes în 1555, în prezenţa a mii de spectatori. Performer: Conrad Haas, şeful Depozitului de Artilerie de la Sibiu (1550 1570). Această informaţie şi următoarele provin dintr un vechi manuscris descoperit de prof. Doru Todericiu, în 1961, la biblioteca din Sibiu. Lista invenţiilor menţionate în manuscris conţine: rachetă cu două etaje de ardere (1529); rachetă cu trei etaje (1529), baterie de rachetă (1529), căsuţă zburătoare (1536), experimentarea principiului arderilor necesare la racheta cu mai multe etaje (1555), utilizarea aripioarelor de stabilizare având forma literei delta (1555)…

„Căsuţa zburătoare”, propulsată în aer de rachetă, nu era nimic altceva decât anticiparea cabinei spaţiale folosită de cosmonauţi începând cu anii 50!… În lucrare erau menţionate şi pulberile lui Ioan Românul din Alba Iulia.

* Radioactivitatea artificială a fost descoperită de o savantă de la Facultatea de Ştiinţe Bucureşti, şi însuşită apoi de Marie Curie (de origine iudaică) şi întrebuinţată pentru distrugere.

Cerând un grad superior la facultate, savanta româncă îi scria regelui Carol al II lea:

„Numirea mea s ar putea face pe aceeaşi cale excepţională ca şi a domnilor recomandaţi de dl. Perrin, ca o recompensă a descoperirii radioactivităţii artificiale, care este a mea şi de al cărui fruct s a bucurat d na Joliot Curie, recomandată de însuşi dl. Perrin pentru Premiul Nobel. (…)Domnul Decan al Facultăţii de Ştiinţe şi o parte din profesori mă sacrifică pentru a nu i nemulţumi pe dl. Perrin şi pe soţii Joliot Curie, de care, zic dumnealor, au nevoie.”

Veşnicile „plecăciuni” faţă de cei de afară, bogaţi, deci deştepţi şi merituoşi! Nedreptăţita savantă înfiinţase din proprie iniţiativă Catedra de Radioactivitate de la Facultatea de Ştiinţe Bucureşti…

* 1827 Petrache Poenaru (secretarul lui Tudor Vladimirescu) este inventatorul stiloului (tocul rezervor).

* 1858 Bucureşti primul iluminat cu petrol al unui oraş din lume şi prima rafinare a petrolului.

* 1880 Dumitru Văsescu construieşte automobilul cu motor cu aburi.

* 1881 Alexandru Ciurcu obţine un brevet din Franţa prin care prevede posibilitatea zborului cu reacţie.

* 1885 Victor Babeş realizează primul tratat de bacteriologie din lume.

* 1886 Alexandru Ciurcu construieşte prima ambarcaţiune cu reacţie.

* 1887 C. I. Istrate Friedelina şi franceinele.

2. "DUS RECE PARTEA A II A"

* 1895 D. Hurmuzescu descoperă electroscopul.

* 1899 C.I. Istrate o nouă clasă de coloranţi.

* 1900 Nicolae Teclu bacul cu reglarea curentului electric şi gaz.

* 1904 Emil Racoviţă biospeologia

* 1905 Augustin Maior telefonia multiplă

* 1906, 18.03 Traian Vuia avionul cu tren de aterizare pe roţi cu pneuri; cu „Vuia I” acesta reuşeşte prima decolare fără să folosească nici un mijloc apărător, numai cu aparate aflate la bord (în fapt, primul avion din istorie).

* 1906 A.A. Beldiman aparatul hidraulic cu daltă de percuţie pentru sondaje adânci.

* 1908 Lazăr Edeleanu prima rafinare în lume a produselor petroliere cu bioxid de sulf.

* 1908 Acad. Nicolaie Vasilescu Karpen „pila Karpen”, care funcţionează încă, neîntrerupt, de aproape 100 de ani!

* 1910 iunie Aurel Vlaicu lansează primul avion din lume fuselat aerodinamic.

* 1910 Tache Brumărescu maşina de tăiat sulf.

* 1910 Ştefan Procopiu efectul circular al discontinuităţilor de magnetism.

* 1910 Gh. Marinescu tratamentul paraliziei generale.

* 1910 Henri Coandă reuşeşte primul zbor al unui avion cu reacţie (fabricaţie proprie).

* 1910 Ioan Cantacuzino „fenomenul Cantacuzino” (aglutinarea unor microbi).

* 1913 1916 Ioan Cantacuzino vaccinarea antiholerică (metoda Cantacuzino)

* 1916 D. Danielopolu acţiunea hipertensivă a digitalei

* 1918 Gogu Constantinescu întemeiază o nouă ştiinţă: sonicitatea.

* 1920 Emil Racoviţă pune bazele Institutul de Speologie Cluj (primul din lume)

* 1920 ing. Gheorghe Botezatu a calculat traiectoriile posibile Pământ Lună, folosite la pregătirea programelor „Apollo” (al căror părinte a fost sibianul Herman Oberth); el a fost şi şeful echipei de matematicieni care a lucrat la proiectul rachetei „Apollo” care a dus primul om pe Lună (ca un fenomen de sincronicitate Apollo a fost unul dintre Gemenii Divini…)

* 1921 Aurel Perşu automobilul fără diferenţial, cu motor în spate (de forma „picăturii de apă”)

* 1921 Nicolae Paulescu descoperă insulina; pentru că era un anti mason virulent, Premiul Nobel l au primit canadienii F. Banting şi J.R.J. McLeod pentru această descoperire…

* 1921, decembrie Ştefan Procopiu Fenomenul Procopiu (depolarizarea luminii)

* 1922 C.Levaditi şi Sazevac bismutul ca agent terapeutic împotriva sifilisului.

* 1925 Traian Vuia generatorul de abur cu ardere în cameră închisă şi cu vaporizare instantanee

* 1930 Elie Carafoli avionul cu aripă joasă

* 1933 Henri Coandă aerodina lenticulară (farfuria zburătoare)

* 1938 Henri Coandă - efectul Coandă

* 1938 Henri Coandă discul volant.

* 1952 Ana Aslan gerovital H3

O sincronicitate uimitoare a fost sesizată de unele persoane: vehiculul descris de profetul biblic Ezechiel a fost asemuit cu ingenioasele centuri zburătoare testate de americani în 1961, dar, deşi americanii au fost creditaţi ca autori ai invenţiei, adevăratul inventator este Justin Capră care, în 1958 a proiectat, realizat şi zburat cu un astfel de aparat. Acum, acest aparat a fost îmbunătăţit şi este folosit (cu o autonomie de 30 40 minute) pentru salvarea rapidă de pe platformele marine şi pentru supravegherea zonelor forestiere.

Un crater de pe lună poartă numele lui…Spiru Haret

Aceasta deoarece savantul român a demonstrat că axa mare a elipsei pe care se deplasează Pământul în jurul soarelui este de o mărime variabilă, creând premisele de bază ale astrofizicii moderne.

Mai putem semnala existenţa unor personalităţi, adevăratele “vârfuri de talie universală” apărute dintre minorităţile din România, în toate domeniile. Un exemplu de prim rang: prof. Herman Oberth, un sas din Sibiu, considerat „părintele navigaţiei spaţiale”şi, de asemenea, profesorul lui Werner von Braun, şeful programului rachetelor americane „Saturn”.

O altă idee propagată destul de puternic în societatea românească de astăzi este că, deloc mândri cu originea lor, unii dintre români afirmă că toate aceste prilejuri de mândrie naţională ţin doar de domeniul trecutului, că România de astăzi ar fi… o „ţară bolnavă”, fără civilizaţie, fără personalităţi marcante, ea fiind mereu „codaşa Europei”

Pentru a contracara astfel de teorii negativiste, menite să i ţină pe români „la locul lor”(şi depărtându i de tradiţia şi sufletul neamului românesc), teorii stabilite de cei ce se doresc “Atotputernicii Lumii” , Iluminaţi, sau francmasoni, vom oferi şi o serie de realizări ale geniului românesc ale ultimilor ani:

Dr.fiz. Eugen Pavel, de la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele, a realizat un CD ROM (din sticlă) cu o capacitate de stocare de 15.000 ori mai mare decât a unuia obişnuit. Pe 5 astfel de CD uri ar putea fi stocată întreaga Bibliotecă a Academiei Române, iar informaţiile ar putea rezista…5.000 de ani!!! În noiembrie 1999, invenţia sa a fost premiată cu medalia de aur la Salonul Mondial al Invenţiilor „Bruxelles Europa”, iar autorul doreşte cu orice preţ producerea de serie în România. Dar forurile din România întârzie la nesfârşit formalităţile…

Constantin Pascu a realizat în anul 2000, în premieră mondială, un aparat care purifică aerul în spaţiile de locuit: distruge bacteriile din aer, reţine praful şi fumul de ţigară, atmosfera devenind „ca în salină sau pe litoralul marin”. Instalarea acestui aparat costa atunci doar 480.000 lei!…

Petrică Ionescu este cel mai important regizor de operă după Zefirelli (afirmaţie făcută de George Astaloş, în ian.2001)

România a câştigat Campionatul Mondial de bridge (considerat de mulţi drept cel mai inteligent joc de cărţi) pe Internet, în 16.11.2000 (107 75 cu SUA în finală).

Hackerii români sunt consideraţi printre cei mai buni (şi mai periculoşi) din lume. „Distracţia” (conform declaraţiei lor, ei nu fură informaţii, ci doar doresc să îşi dovedească … valoarea) celor „5 magnifici de la Răsărit” a obligat CIA să trimită o delegaţie la Bucureşti… Printre site urile “sparte” de ei: US Army, US Air Force, US Navy, NASA, Coast Guard, departamente federale, etc…

La salonul invenţiilor de la Geneva (aprilie 2001), România s a clasat pe locul I în privinţa numărului de premii obţinute şi pe locul II (după Rusia) ca număr de invenţii prezentate. Adică a luat premii pentru toate cele 62 de invenţii prezentate (22 premii I; 18 premii II; 22 premii III)!! Delegaţia română s a mai întors de la Geneva şi cu 4 premii speciale din partea delegaţiilor altor ţări, un premiu de creativitate (pentru Ionuţ Moraru invenţia „Biomer”), Medalia expoziţiei şi Diploma salonului pentru contribuţia excepţională în promovarea invenţiilor.

Prof. Ştefania Cory Calomfirescu a primit medalia de aur a mileniului din partea Universităţii Cambridge (ian. 2001), fiind aleasă şi în Consiliul Director al prestigioasei instituţii britanice. Posesoare a două certificate de inovator, autoare a 8 tratate de neurologie, Şefa Clinicii de Neurologie din Cluj Napoca este primul medic din lume care a scris un tratat despre edemul cerebral. În plus, medicul român a primit şi medalia de onoare a mileniului din partea Institutului Biografic American, fiind numită şi în conducerea acestei unităţi.

Dr. Maria Georgescu, eleva prof. Ana Aslan şi director al institutului cu acelaşi nume, a avut o serie de pacienţi celebri: Charlie Chaplin, Leonid Brejnev, Iosip Broz Tito, J.F.Kennedy, Charles de Gaulle, preşedinţii Suharto şi Ferdinand Marcos, generalul Augusto Pinochet (1993), prinţul Agacan (cu soţia), contele Olivetti, contesa Zwarowskzy, etc.

La olimpiada internaţională de matematică de la Washington (iulie 2001), elevii români au obţinut o medalie de aur, două de argint şi trei de bronz. Ei sunt din Galaţi, Arad, Vâlcea şi Constanţa. Participarea la olimpiade internaţionale de matematică şi fizică: 500 de elevi din 83 de ţări…

Mihai Manea, medaliatul cu aur (din Galaţi) are, la 18 ani, un palmares impresionant: medalii de aur timp de trei ani consecutiv la internaţionale şi Balcaniadă… Fireşte, el a fost „racolat” imediat de americani, optând pentru Universitatea din Princetown (SUA)…

Ştefan Cosmin Bucă, Maria Popa şi Mihai Ivănescu au fost nominalizaţi, în vara anului 2001, pentru Premiul Nobel de către instituţii din SUA! Primul este student la Economie, ceilalţi participă la programe în colaborare cu NASA.

Nicu Mincu din comuna Iveşti (Galaţi) vindecă diverse boli cu leacuri şi ceaiuri preparate din 170 de plante. La 81 de ani, arată ca la 50, pentru că, spune el, a descoperit un (secret) elixir al tinereţii…

România este pe primele locuri în lume la… exportul de inteligenţă. De exemplu, la „Microsoft”, a doua limbă vorbită este româna, iar la NASA mulţi dintre specialiştii de prim rang sunt tot români…

Radu Teodorescu este proprietarul celei mai renumite săli de gimnastică din SUA (Manhattan New York). Emigrat în 1972, a ajuns cel mai celebru profesor de fitness de peste Ocean, printre clienţii săi numărându se Robert Redford, Cindy Crawford, Candice Berger, Susan Sarandon, Mick Jagger, ş.a. Celebrele casete video lecţii de fitness produse de Cindy Crawford începând din 1992 au fost realizate împreună cu antrenorul său, Radu Teodorescu, care doreşte să înfiinţeze în România primul institut din lume de pregătire a profesorilor de educaţie fizică în fitness pentru adulţi…

Nicolae Bălaşa (39 de ani), un inginer mecanic din Dolj, socoteşte mental mai rapid decât calculatorul (înmulţiri, împărţiri, ecuaţii de gradul II, radicali de ordinul III şi IV)! Fost inginer la Uzina Mecanică Filiaşi, din 1994 Nicolae Bălaşa este actualmente şomer…

Ion Scripcaru, strungar şi lăcătuş mecanic din satul Uzunu (Giurgiu) nu găseşte de 4 ani, 15.000 USD pentru a şi realiza invenţia epocală (până la proba practică): motorul care nu consumă nimic! Acesta ar trebui să funcţioneze pe baza gravitaţiei, fiind în fapt „instalaţie mecanică amplificatoare de putere, capabilă să transforme forţa statică gravitaţională în lucru mecanic”. „S ar închide toate centralele nucleare”, spune el. Numai că OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci)a refuzat să i breveteze invenţia în lipsa unei machete funcţionale, doar pe baza schiţelor. Petre Roman şi Ministerul Cercetării şi Tehnologiei l au tratat cu indiferenţă (1997), iar sponsorii nu se înghesuie (ca şi statul) să i asigure cei 15.000 USD necesari…

Sandu Popescu din Oradea este primul fizician din lume care a reuşit teleportarea unei particule. O aplicaţie a acestei invenţii: criptografia, transmiterea mesajelor secrete. Acest eveniment epocal a avut loc în 4 iulie 1997, în laboratoarele din Bristol (Anglia) ale celebrei firme „Hewlett Packard”. Pe vremea lui Ceauşescu, Sandu Popescu a reuşit “performanţa” de a fi şomer în România…

Ioan Davidoni (52 de ani), un bănăţean sărac material dar bogat în idei geniale, este un exemplu relevant pentru modul în care ne pierdem cea mai mare bogăţie: inteligenţa şi inventivitatea. Angajat al fabricii de sticlă din Tomeşti (Timiş), pentru care a realizat, în câţiva ani, 45 de invenţii şi inovaţii, el a fost disponibilizat când a îndrăznit să şi ceară drepturile (o parte din cele 4,3 miliarde de lei economii aduse fabricii la nivelul anului 1995, adică… de 4 ori greutatea sa în aur!) şi apoi a fost reangajat ca muncitor… „din milă”!! Ulterior, Ioan Davidoni a mai realizat două invenţii de excepţie: un recuperator de peliculă de ţiţei şi pantofi magnetici antistress ce pot asigura o longevitate de peste 100 de ani… Prima invenţie valorează miliarde de dolari în Vest, a doua a înregistrat o inutil la OSIM, pentru că atât chinezii cât şi americanii i au furat şi folosit invenţia cu un profit imens. De exemplu, în SUA s au vândut peste 10 milioane de perechi, cu un profit de peste 1 miliard de dolari… În acest timp, statul român ignoră în continuare o invenţie, într adevăr de miliarde…

Anonim născut la 14.11.1902, în Câmpina este redescoperitorul tratamentului cu lumină. Prietenul său, Albert Einstein l a avertizat: „Eşti un visător. Cine crezi că o să ţi permită să distrugi întreaga industrie farmaceutică şi să revoluţionezi medicina?” Mai târziu, Elena Ceauşescu i a propus, prin intermediari, să i cedeze invenţia… Până la urmă, avea să ajungă prioritatea neuropatologului Peter Mendel, ca atâtea alte invenţii româneşti „pierdute” în străinătate …

- În 1991, Carol Przybilla a înregistrat la OSIM brevetul unui aparat bazat pe invenţia sa mai veche, neconcretizat nici până acum. Între timp, principii incluse în tehnologia aparatului au fost utilizate în realizarea hiperboloidului inginerului rus Garin, cu aplicaţii militare malefice…

C.P. Carol Przybilla a mai realizat şi alte invenţii deosebite: turbină cu combustie internă (1958, vândută de statul român firmei General Motors), termocompresor frigorific cu circuit închis (1959), motor eliptic, fără bielă (vândută Japoniei şi folosită în celebrele motociclete japoneze), armă defensivă antitanc (anii `90).

Justin Capră este un inventator celebru al României, din păcate mereu tratat cu indiferenţă (chiar ostilitate) de autorităţile statului, condiţii în care nu e de mirare că unele din invenţiile sale (de miliarde de dolari) i au fost pur şi simplu furate de americani…

În 1956, la nici 25 de ani, Justin Capră a inventat primul rucsac zburător, un aparat individual de zbor. După 7 ani în care „semidocţii savanţi” l au tratat cu dispreţ pentru că era doar tehnician şi nu inginer, în 1963, americanii Wendell Moore, Cecil Martin şi Robert Cunings au preluat invenţia din România şi au lansat o în fabricaţia de serie…

În 1958, Justin Capră a realizat prima variantă a rachetonautului, cu care s a ridicat de la pământ la… Ambasada SUA din Bucureşti. Rezultatul: invenţia a fost şi aceasta furată şi brevetată în 1962 de Wendell Moore („specializat” deja!), iar inventatorul… a fost arestat de Securitate pentru că ar fi dorit să fugă din ţară cu aparatul său…

Justin Capră mai este şi realizatorul celui mai mic autoturism din lume, „Soleta”, care consumă … 0,5l/100 km şi al unei motorete unică în lume ce funcţionează cu acumulatori (37 kg, 30 km/h, 80 km autonomie cu o încărcare).

Mihai Ruşeţel a inventat motorul cu apă! „Cazul Ruşeţel”, este elocvent pentru geniul românesc dar şi pentru „talentul” cu care ne risipim forţele şi putem să ne pierdem valorile. Proiectul a fost depus la OSIM în 1980 şi a fost brevetat în …ianuarie 2001. Până atunci, Securitatea l a şicanat pentru refuzul de a cesiona invenţia statului, iar în februarie 1990, precaut, el a refuzat angajarea ca şi consilier tehnic la „Mercedes” (2.500 DM lunar) pentru a nu pierde, eventual, proprietatea invenţiei… Motorul său se bazează, ca principiu de funcţionare, pe „cazanul Traian Vuia”, invenţie folosită încă la locomotivele Diesel electrice pentru încălzirea vagoanelor. Poate fi utilizat în domeniul transporturilor terestre şi navale, în locul turbinelor din termocentrale, şi chiar a centralelor termoelectrice.

În lume, mai există două brevete în domeniu (Japonia şi SUA), dar acestea nu depăşesc nivelul locomotivei cu aburi, necesitând combustibil solid sau lichid. „Motorul Ruşeţel” foloseşte drept combustibil doar apa, şi are dimensiunile unui motor de Dacie, sursa de energie iniţială fiind o banală baterie de maşină. Datele tehnice preconizate de a patra sa machetă (10 l/100 km consum de apă, 70 km/h viteza maximă) pot fi îmbunătăţite la realizarea prototipului: un motor cu apă montat pe o Dacie 1310. Directorul general al Uzinelor Dacia, ing.Constantin Stroe, care cunoaşte acest proiect chiar din 1980, a afirmat că este dispus să ajute inventatorul cu orice are nevoie pentru realizarea prototipului şi a declarat, încântat. „Reuşita ar fi un miracol, şi cred că în asemenea caz ar trebui să se inventeze pentru acest om Premiul Super Nobel”.

Calendarul Dac

CALENDARUL DAC sau cum măsurau dacii timpul şi lungimea prin aceeaşi unitate de măsură

Cercetările arheologice a urmelor culturii dace au scos la iveală faptul că strămoşii noştri foloseau nişte ” observatoare ” astronomice originale.

La Grădiştea Muncelului, unde s-au descoperit urmele capitalei statului dac Sarmisegetuza, ca şi în alte cetăţi dace, au fost descoperite şi o serie de construcţii de piatră, de formă circulară sau dreptunghiulară, numite iniţial incinte sacre sau sanctuare, deoarece s-a presupus că ele erau destinate cultului. Însă scopul lor era dublu, pe lângă cult ele servind şi drept calendar, acest ultim ţel fiind realizat într-un mod cu totul original, nemaîntâlnit la alte popoare antice. Într-adevăr, sanctuarul era format din două cercuri concentrice : unul din blocuri de andezit, iar celălalt din stâlpi groşi de lemn. Diametrul cercului exterior este de aproape 30m, în timp ce al celui interior abia depăşeşte cu puţin peste 6m. Cercul de piatră numără 180 de stâlpi înguşti şi 30 de stâlpi laţi, aşezaţi într-o ordine precisă: după fiecare 6 stâlpi înguşti urmează un stâlp lat. Întregul cerc este format din 30 de grupuri de câte 6+1 stâlpi. Ipoteza că fiecare grup ar reprezenta obişnuita săptămână de 6 zile plus ”duminica ” a fost eliminată, deoarece anul dac ar fi avut astfel 210 zile. Ipoteza actuală este că anul dac avea 360 de zile, grupate în 12 luni a câte 5 săptămâni, de 6 zile fiecare. Deci stâlpii înguşti ar fi reprezentat zilele, iar grupurile de câte 6 stâlpi săptămânile. Diferenţa dintre anul dac de 360 de zile şi anul real era de 5,24 zile, care se acumulau ajungând la un an dac după 68 de ani reali. Însă incinta circulară de lemn numără exact 68 de stâlpi folosiţi într-un mod original şi întâlnit doar la daci, pentru corectarea diferenţei amintite, fiecare stâlp de lemn reprezentând deci o corecţie de 5 zile la fiecare an. Această corecţie era necesară, pentru că altfel, prin acumularea micilor diferenţe anuale, s-ar fi ajuns, de exemplu, ca -după 34 de ani- iarna să cadă în calendarul dac în plină vară. Calendarul original al acestei construcţii complicate, ca şi datele astronomice valoroase pe care le exprimă ea, confirmă scrierile anticilor despre remarcabilele preocupări astronomice ale strămoşilor noştri daci. După ce dacii şi-au „rânduit” problemele timpului, calendarul, se consideră că ei au aplicat aceste principii şi la măsuratul laptelui pentru păşunatul de vară al oilor în munte. Cu toate că erau „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci, daco-geţii nu trăiau din cuceririle altor popoare, nu erau neamuri războinice. Bucurându-se de fertilitatea pământului din jurul Carpaţilor şi până la Marea Neagră, de pădurile pline de vânat, de ape nenumărate curgătoare sau lacuri pline de peşte, era necesar ca geto-dacii să-şi pună ordine în viaţa de zi cu zi, socială sau spirituală. De altfel, nu erau singurii care îşi duceau existenţa cu aceste gânduri normale. În „Enigmele pietrelor de la Sarmizegetusa” , Ioan Rodean spune: „Menhirele, cromlehurile, dolmenurile şi aliniamentele apar ca o expresie artistică a relaţiei dintre om şi lume. În acele străvechi timpuri, când regele-preot privea şi urmărea astrele, el considera că contemplă însăşi măreţia zeilor. În mitologia nordică exista concepţia că la început a fost haosul, apoi zeii creatori au făcut ordine în cosmos: „Soarele nu-şi ştia locul, / Luna nu-şi cunoştea puterea, / Stelele nu-şi ştiau poziţiile. / Atunci sfetnicii s-au dus în faţa tronurilor / Şi înalţii zei s-au sfătuit, / Au dat nume nopţii şi lunii, / Au numit dimineaţa, amiaza şi seara / Pentru a orândui timpurile”. „Este suficient să luăm în considerare două din traseele sanctuarului mare rotund de la Sarmizegetusa, şi anume triunghiul lui Pythagora, cu laturile de 15-12-0, şi diametrul cercului interior al sanctuarului, pentru a ne da seama că unitatea de măsură utilizată în construcţia sanctuarului este aceeaşi pentru lungime şi pentru timp. Astfel, traseul triunghiului reprezintă în lungime 36 unităţi de măsură, iar în timp 36 săptămâni. Acelaşi lucru este valabil şi pentru diametrul cercului interior, care în lungime este egal cu 18 unităţi de măsură, iar în timp redă perioada de o jumătate de an, echivalentă cu 18 săptămâni. Caracteristicile acestui sistem de măsurat, în care unitatea este aceeaşi pentru timp şi pentru lungime, ne amintesc de sistemele de măsurat ale altor popoare, antice, chiar dacă acestea se referă la suprafaţă sau volum. Astfel diametrul cercului interior se prezintă ca fiind alcătuit din trei segmente. Fiecare segment este alcătuit din şase unităţi de măsură. Ideea reapare transpusă arhitectural în sanctuarul mic patrulater alcătuit din 18 stâlpi. În ambele cazuri, unitatea de măsură (pentru diametru) şi stâlp (pentru sanctuar) reprezintă o săptămână; un segment delimitat de praguri, respectiv un rând din sanctuar, reprezintă o perioadă superioară de timp, şi anume a şasea parte din an: trei segmente, respectiv trei rânduri, corespund perioadei „de lumină” a anului, egală cu 18 săptămâni. Un sistem de măsurat bazat pe acelaşi principiu au avut şi babilonienii, cu mult după civilizaţia dacă, cu deosebirea că era aplicat în măsurarea suprafeţelor: „anumite măsuri erau notate prin diferite semne numerice.” (…) Faţă de acestea, se pune problema dacă dacii au avut, pe lângă sistemul de măsurat timpul şi lungimea, şi sisteme de măsurat volumul, suprafaţa etc., asemănător babilonienilor, care şi-au însuşit multe de la daci, ştiut fiind faptul că în muntele Postăvarul, la Braşov, era una dintre cele mai vechi şcoli de astrologie ale tuturor timpurilor. Este interesant că din ce în ce mai multe dovezi aduc în prim-plan anterioritatea civilizaţiei din Carpaţi- nu numai tăbliţele de la Tărtăria, care se ştie că sunt mai vechi cu 1000 de ani decât suratele lor din Sumer. După câte ştim, până în prezent nu avem astfel de dovezi, însă este de remarcat faptul că în practicile vieţii de păstorit au fost întrebuinţate în zilele noastre sisteme de măsurat volumul – cantitatea de lapte – care nu diferă cu nimic de principiul sistemului de măsurat timpul şi lungimea, principiu aplicat în sistemul arhitectural al sanctuarelor dacice. Astfel, chiar şi în primele decenii ale secolului al XX-lea, în regiunea Hunedoara, păcurărei cu 100-150 oi se întruneau câte şase, luau în arendă păşuni din Munţii Retezat şi, după ce făceau separarea mieilor de oi, se trecea a doua zi la măsuratul laptelui. „A doua zi se făcea măsuratul laptelui în strungă, fiecare stăpân mulgându-şi oile sale. Măsurile folosite erau: găleata cea mică (un decilitru şi două linguri), măsura şi cupa. Şase găleţi mici făceau o măsură, şase măsuri făceau o cupă.” Este surprinzător să constatăm că măsuratul laptelui în practica păstoritului din regiunea Hunedoara se identifică, ca principiu, cu sistemul arhitectural al sanctuarului patrulater de la Costeşti, alcătuit din 36 stâlpi, şi, de asemenea, cu sistemul calendaristic al dacilor, după care anul era împărţit în 36 săptămâni. Asemenea sanctuare, din care unele diferit alcătuite, au fost găsite şi la Pietrele lui Solomon din Braşov, toate având legătură cu mişcările astrelor. Sursa

Gauri negre ale istoriei - Pestera de la Limanu

Intr-un colt de tara, acolo unde se innoada pamantul romanesc cu cel al bulgarilor si cu apele Marii Negre, ascunsa in pantecele unui deal, isi doarme somnul de milenii o lume straveche si plina de mister: Pestera de la Limanu. Intortocheata ca un labirint, cu sute de galerii care serpuiesc pe sub sat si pe sub lacul din apropiere, in ea si-au gasit adapost mai intai dacii urgisiti de romani, apoi crestinii primelor veacuri, care au cautat insingurarea sau un loc de rugaciune. In ultimele decenii, oamenii au devastat pestera, dar aceasta poarta catre lumi ciudate a avut si un noroc intarziat: a primit, in sfarsit, o usa, un lacat si o calauza

Celebra mai ales pentru statiunile ei de pe litoral, cu plajele lor insorite si intinse, putini dintre turistii ce se indreapta vara catre Mangalia sau Vama Veche stiu ca dincolo de liziera de asfalt a soselei, campia Dobrogei este un pamant ce geme de istorie din toate veacurile. Aici s-au intalnit mai multe lumi, fiecare cu culoarea si parfumul ei, fiecare cu durerile si frumusetile sale. De la vremea de aur a ganditorului de la Hamangia, la timpurile glorioase ale dacilor, la rafinata lume greceasca din coloniile de pe malul Marii Negre, la romanii mereu insetati de cuceriri, la sciti, sarmati, turci, tatari, lipoveni... Dobrogea este si un taram fabulos al pesterilor. Aici se afla minunata pestera a Sfantului Andrei, aici este pestera Sfantului Cassian, pesterile din Cheile Dobrogei. Aici sunt uimitoarele grote de la Basarabi. Si tot in Dobrogea se afla si pestera La Movile, pentru care americanii de la NASA au venit cu sufletul la gura, sa vada primul loc de pe planeta noastra unde s-a descoperit viata in mediu fara oxigen, acelasi mediu ca pe Marte. Iar la cativa kilometri de Movile, se afla pestera Limanu, cea mai incalcita pestera din Romania. Mai putin spectaculoase ca pesterile de munte, pline cu stalactite si stalagmite, pesterile dobrogene sunt mai putin grandioase, dar mai calde si mai favorabile vietuirii, si au strans in ele mai multa istorie. Asa s-a intamplat si la Limanu.

Un loc de pierzanie

Toamna dobrogeana e ca o miere veche, parfumata si densa. Nu mai are limpezimea si voiosia verii, aerul e mai greoi, dar inca se mai simte putin din caldura lui august, amestecata cu miros sarat de alge si scoici.

Sateni din Limanu (Stana, Vasilica si Nicolae)

Pamanturile si pietrele galbene isi impletesc culoarea cu cea a nucilor ruginiti si a plopilor poleiti, peste noapte, cu aur. E duminica, e liniste, litoralul e pustiu, satele adormite. Drumul de la Mangalia spre 2 Mai lasa pe stanga statiunile aflate acum in "concediu de odihna". Inainte de a ajunge la destinatie treci peste lacul Mangalia. Dincolo de apa, de pe pod se vede un sat alungit pe coama unui deal. Este Limanu. Ici case noi, colorate, colo case mai marunte si turme de animale imprastiate pe pajiste. Dupa pod, se desprinde un drum la dreapta. Satul doarme. Un magar si cateva rate motate par sa fie singurii lui locuitori. Vreau sa ajung la pestera Limanu, dar nu exista nici un indicator. Intru pe una din ulite. Sat mare, cu multe case, cu garduri din piatra galbuie, aceeasi pe care o vazusem in burtile dealurilor. Vad oameni pe la porti. Tacuti, curiosi, asteapta ceva. In sat e nunta.
Ma duc la prima poarta si intreb de pestera. Doua femei si un barbat stau sprijiniti de un gard metalic, decorat cu flori albe si inimi verzi. In spate se vede o casa albastra, in stil dobrogean, cu cerdac, umbrita de bolti de vita de vie. "Da, pestera e aproape, dar nu stiu nimic despre ea". Chiar nimic? Nu, ce sa stie, cele doua femei n-au fost niciodata in pestera. Una din ele pare mai in putere, poarta un halat de casa albastru, un batic alb si ochelari cu lentile galbene. Imi spune ca batranii care mai stiau cate ceva au murit, ca nu mai e nimeni in sat care sa stie ce e cu pestera. Cealalta femeie, mai in varsta, e mai dornica de vorba si are in glas o adiere de mister. O cheama Stana. "Pestera asta e ramificata ca vinele pomului", zice. "Pe oriunde mergi, ajungi in acelasi loc. Toata-i la fel, nu stii unde esti, unde ai ajuns, te invarti dintr-un loc in celalalt si nu-i mai gasesti gura. E un loc de pierzanie, de-aia lumea din sat nu se duce acolo." In pestera de la Limanu au pierit oameni. Au intrat ori sa se ascunda, ori din curiozitate, nu au stiut sa mai iasa si acolo le-au putrezit oasele. Ei, satenii, se feresc sa intre in ea. E ca un loc blestemat. In timp ce Stana vorbeste, Vasilica o dezaproba discret: "Nu se stie exact, astea-s doar basme". Sigur este ca pestera se intinde pe sub sat si pe sub ghiol, pentru ca in unele locuri picura apa din pereti si acolo, deasupra, trebuie sa fie ghiolul. Odata, unul din sateni a sapat o fantana si cand a ajuns mai adanc cu sapatul, au iesit din pamant lilieci.

Fantana din care au iesit lilieci

Asta inseamna ca fantana dadea cumva in pestera. Cine stie cat se intinde. Si-a intins coridoarele chiar si in beciurile unor sateni. Barbatul, care pana acum a tacut, aproba si intra si el in discutie. Il cheama Nicolae si are pe cap o sapca galbena pe care scrie "I love Radu". El a fost in pestera de mai multe ori. Tatal lui, "mosu", cunostea pestera cel mai bine. Dar nu mai traieste. El ii scotea pe cei rataciti, cunostea toate cotloanele. Odata s-au ratacit trei copii. Au intrat in pestera si nu s-au mai intors trei zile. S-a dus mosu dupa ei, sa-i scoata. Si-au ars copiii si hainele de pe ei ca sa faca lumina, dar n-au mai gasit drumul inapoi. Mosul i-a adus acasa, iar copiii au povestit ca, ratacind prin cotloanele pesterii, au auzit, la un moment dat, deasupra, batand "cloapetele": se aflau sub biserica! Altadata, o femeie statea si plangea in fata pesterii. Barbatul ei, Virgil, era in pestera de mai multe ceasuri si nu mai iesea. Au trimis satenii dupa "mosu". Acesta s-a afundat in pestera pipaind cu degetele tavanul. Stia pe unde trebuie sa o ia dupa forma pietrei. Il striga pe nume pe Virgil si se indrepta spre locul de unde venea raspunsul. Asa l-a scos afara. Omul zicea ca pestera il vrajise. A intrat cu o cutie de chibrituri, a aprins un bat, a facut cativa pasi, a mai aprins unul si inca unul. Voia sa vada ce urmeaza mai incolo, dupa cotitura, dupa pietrele din fata, ce-o mai fi la stanga, unde se vede o ferestruica in piatra, si tot asa, pana a terminat chibriturile si nu a mai gasit drumul de intoarcere. A ramas prins in mrejele pesterii, noroc ca nevasta-sa venise cu el si a cerut ajutor, altfel acolo ii ramaneau oasele. Nicolae se aprinde tot mai tare. Gesticuleaza des si povesteste cu mandrie despre "mosul" lui. El nu stie pestera cum o stia taica-sau, dar a umblat si el prin multe cotloane. "Cand eram mici, eram niste draci de copii. Cand intra in pestera cineva, marcandu-si drumul cu un ghem de sfoara, pe care il desfasura pe unde trecea, ca sa nu se rataceasca, noi luam capatul sforii si-l duceam de la intrare intr-un cotlon, ca sa nu mai gaseasca drumul." Rade, amintindu-si de nazdravaniile din copilarie, dar apoi devine dintr-o data serios. Imi povesteste cum a ajuns odata intr-o galerie gatuita tare si cum a trecut in alta camera, unde nu mai intrase nimeni de multa vreme. Din loc in loc, sub talpa piciorului suna a gol. In galeria cea neumblata a gasit o sfoara, ramasa de la cineva care ajunsese acolo, cine stie cand. "Cand am pus mana pe firul de sfoara s-a facut praf, asa de veche era." Mi-aduc aminte, fara sa vreau, de o scena din cartea "Calatorie spre centrul pamantului" si ma infior. Brusc, se porneste muzica. Se apropie alaiul de nunta si ulita se anima. Le multumesc celor trei. Vasilica da in continuare din cap, neincrezatoare. Stana si Nicolae regreta ca nu imi pot spune mai multe, ca nu mai traieste "mosu". Ar vrea sa le trimit fotografiile. Le cer adresa. "Sat Limanu", imi raspunde barbatul. "Strada?" "Pai fara strada". "Traian Vuia", intervine cu seriozitate stapana casei, care pana atunci tacuse. "Numarul?", intreb eu mai departe. "Nu stiu", zice Nicolae amuzat. Nu stie la ce numar sta. E drept, nu vad nici un numar pe nici o poarta. In sat toti se stiu dupa nume. "57", rapunde serioasa Vasilica, indepartandu-se de noi.
O iau in directia indicata de sateni. Pentru ei e simplu: tii cararea pe deal, pana vezi niste pietre mai mari, aproape de copacii care se vad in departare. Acolo e pestera. O iau spre o padurice de pini, pe marginea unei valcele adanci. De o parte este lacul linistit, cu malurile invelite in vegetatie de balta. De cealalta, valceaua, acoperita doar de ierburi sarace. Pamantul scrasneste sub talpi si nu pricep de ce.

Intrarea in pestera, decorata cu grafitti

Ma uit mai bine: ierburile sunt impestritate cu mii de cochilii marunte si albe. Cioburi de scoici. Pe masura ce ma apropii de padurea de pini, cochiliile se amesteca cu conuri de pin cazute, formand, impreuna cu ierburile, un covor ciudat si incomod. Versantul vaii e strabatut de doua manunchiuri de dare, sapate candva de ape. De departe, par a fi urmele lasate de o vrajitoare rea, care a zgariat peretele cu unghiile, incercand sa iasa din prapastia in care a aruncat-o Fat-Frumos. Ma uit dupa pietrele date ca reper de sateni, dar nu le vad. Cararea a disparut de mult. Ma indrept spre lac, unde terenul pare mai stancos. Ma invart, ma intorc, pestera nicaieri. Peisajul e uniform, iar eu caut in zadar intrarea in lumea de sub pamant. Ma intorc inapoi in sat si mai intreb o data. Mi se dau aceleasi repere, dar abia acum inteleg ca, de fapt, m-am plimbat tot timpul pe spinarea pesterii si ca intrarea este in panta, in valcea. Intre pietrele galbui, care ies din deal ca niste oase de mamut, se vede o poarta mica, metalica, tintuita intr-un zid de beton. Pe poarta e pictat cu vopsea rosie un craniu si doua oase incrucisate. In diagonala, cineva a scris cu alb: "A iubi este cel mai frumos lucru". Mai sus, un numar de telefon mobil, pentru cei care vor sa viziteze pestera. Alaturi, pe perete, scris tot cu rosu: "Pestera Muierii". Mazgalelile de pe zid si de pe poarta prevesteau ce aveam sa vad in pestera.

Calatorie sub pamant

Catalin Vilau are 18 ani si de doi ani este calauza la pestera Limanu.

Ghidul Catalin Vilau zis Nae

Acum doi ani a lucrat ca voluntar la curatarea pesterii si la inchiderea ei, sub indrumarea profesorului de geografie din sat. La initiativa Grupului de Explorari Subacvatice si Speologice, au scos zeci de saci cu gunoaie din pestera, au curatat, au turnat beton, au pus poarta si un panou. Atunci profesorul i-a incredintat cheia. Catalin, zis Nae, e un tanar linistit si placut la infatisare. E atent, tacticos, constient de importanta misiunii sale. Mai intai curata incet treptele si intrarea, apoi descuie poarta si imi ofera o lanterna. Il intreb unde e panoul cu informatii despre pestera. "L-au furat satenii si l-au dus la fier vechi", imi raspunde. "Daca punem panou de lemn, il fura pentru foc." Stiu ca pestera are o lungime de aproape patru kilometri, la care se mai adauga alti kilometri de galerii ramificate, intortocheate, asa ca ii cer sa ma duca doar in locurile pe care le considera mai interesante. Baiatul imi arata o harta a pesterii care seamana la prima vedere cu planul unui oras imens, organizat in trei cartiere. Sunt cele trei sectiuni ale pesterii. Galeriile reprezentate in plan par stradute intortocheate, intretaiate, comunicand unele cu altele sau infundandu-se brusc in cate un colt de harta. Iti trebuie cateva zile bune ca sa parcurgi toata pestera.
Din intrarea spatioasa, unde poti sta in picioare, se intra intr-o sala larga, apoi nu mai stii unde esti. Imi amintesc de vorbele Stanei. Mergi ba cocosat, ba pe vine, ba la stanga, ba la dreapta, iar piatra galbuie e la fel peste tot. Nu gasesc nici un reper, in afara unor sageti rosii, din loc in loc, care nu stiu incotro trimit. Peretii sunt plini de funingine si mazgaleli, aproape nu vad colt de piatra fara scrijelituri. Rodica, Mihai, Raquel, Duti, Grasu... Ici si colo cate un chip hidos ranjeste catre mine de pe pereti. Am sentimentul ca am coborat intr-o lume a umbrelor, care ma urmaresc la fiecare pas, latindu-se slute pe pereti: Doru, Mariana, Nicu... Nae aproape alearga, fara sa stea deloc pe ganduri, de parca ar fi pe ulitele satului. Cunoaste pestera ca pe buzunarul lui. E intuneric de smoala, dar in lumina palida a lanternelor, pestera parca e din ce in ce mai aglomerata de umbrele celor ce si-au lasat numele acolo. Nu se aude decat zgomotul pasilor nostri. Inainte de a se pune poarta, mai intrau animale salbatice in pestera.

La patura, posibile altare dacice

O vulpe isi facuse cuibul aici intr-un an. Dar acum e pustiu, liliecii sunt singurii stapani, ei si jivinele marunte. Ne strecuram alert pe strazile inguste ale orasului subpamantean. Intr-un loc se vede cate o fereastra, parca sapata de mana omului, ce da intr-o incapere retrasa. In altul, bolovani uriasi par sa intrupeze fiinte din alta lume. Intr-un perete se vede o firida, in care fumega candva un opait. Miroase a piatra veche, miroase a milioane de ani. Nu e mai frig decat afara. Ajungem "la lilieci". Pe jos e un covor moale, de guano. Cuiburile liliecilor sunt goale. S-a inserat deja, iar zburatoarele ies afara prin spatii special lasate pentru ei. "Sunt specii protejate", imi spune Nae. Apoi mergem "la paturi". Iesim din galeriile stramte, prin care am mers aproape in genunchi, si patrundem in niste sali largi, cu peretii drepti, regulati. Aici se vede clar mana omului. Daca te uiti mai atent, se vad si urmele lasate de uneltele cu care s-a sapat in calcarul moale. Din sala cea mare se adancesc doua incaperi mai mici, patrulatere, in fundul carora se vede ceea ce Nae numea "paturi": niste pietre fasonate, alungite, asemenea unor banchete. Umbrele continua sa ma urmareasca de pe pereti: Radu, Bita, Ramona... Apoi mergem "la oase". Pestera este aproape perfect orizontala. Nu urca, nu coboara, nu are "etaje". Ajungem intr-o galerie plina de oase maronii, de animale. In pereti se zaresc mai multe firide dreptunghiulare, sapate de mana omului, in care sunt asezate oase, ca intr-un relicvariu. Imaginea e lugubra, te trec fiori. Nae nu stie cine le-a aranjat asa. In urma mea, se latesc pe pereti Valy, Alin, Pindaru, Ilie... Orasul de sub pamant e aglomerat. Nu gasesti perete care sa nu contina un nume. "Pana unde ajunge pestera?" "Pana la marginea satului", imi raspunde tanarul, cu o oarece ezitare. "Dar unii zic ca ajunge in Bulgaria. Nu stiu daca e asa. Nu e mult pana in Bulgaria. In sat se zice ca unii au reusit sa ajunga in Bulgaria, dupa cateva zile de mers prin pestera, dar ca iesirea de acolo este astupata. Nu mai traiesc batranii care au trecut la bulgari." Ne intoarcem spre iesire, dupa un drum ametitor prin maruntaiele pamantului. Ies la lumina cu sentimentul ca am facut o calatorie in lumea de dincolo. O lume tulbure, nedeslusita, populata de nume si umbre.

Keiris, ultimul refugiu

Profesorul Vasile Boroneant se ocupa, de multi ani, de arheologia pesterilor. In anii '70 a facut cercetari si la Limanu. "Cei de la Muzeul din Constanta radeau de mine cand le spuneam ca vreau sa ma duc la Limanu." A gasit ceramica, si greceasca si romana, dar cea mai multa este dacica si seamana mult cu cea de la Chitila, unde sapa acum. A gasit desene rupestre, tot din vremea dacilor, cavaleri, figuri de oameni, animale. Unele figuri le-a regasit, aproape identice, reprezentate pe piese de la Chitila. Dar a gasit desenate si cruci la Limanu - simple si rasturnate - din perioada primilor crestini, poate daci crestinati de timpuriu, poate crestini refugiati in vremea persecutiilor. Cateva inscriptii in slavona, scrise cu caractere chirilice, trimit spre secolele 9-11 dupa Hristos. Dar, din pacate, nu poti face arheologie cu lanterna. Pestera ar trebui electrificata, cel putin in primul din cele trei sectoare ale ei. Oricum, e posibil sa fie prea tarziu ca sa se mai faca ceva. Inscriptiile pe care le-a descoperit acum treizeci de ani nu mai exista, au fost acoperite de mazgalituri moderne. Intreaga pestera este vandalizata, acoperita de sute de graffiti ale vizitatorilor inconstienti.
In traditia locala, pestera se numeste "La Icoane" sau "Pestera de la balta". "Ce icoane erau acolo?", intreb nedumerita. "Aaa - se lumineaza profesorul dintr-o data - icoana inseamna in limba veche "chip", "imagine". Nu e vorba de icoane in sensul crestin. Acolo erau niste chipuri din piatra, chiar la intrare. Bolovanii de la intrare au fost sculptati, cand am facut eu cercetari se vedeau clar trasaturile umane, ochii, nasul, gura. Acum sunt rasturnati, nu cred ca se mai vede ceva. Deci erau niste capete de piatra care vegheau la intrarea in pestera. De aceea satenii au numit pestera "La Icoane". Figurile astea au fost facute probabil demult, in vremea dacilor, poate ca un semn de recunoastere pentru locul prin care se intra sub pamant, ori cine stie din ce alte motive." Il intreb de "paturi". "Ce paturi?", ma intreaba razand. "Acelea nu sunt paturi, sunt altare. Altare dacice, folosite mai apoi si de crestinii primelor veacuri."

Osuar

Il intreb ce cautau dacii in pestera de la Limanu. Si imi spune o poveste trista, adevarata, ajunsa pana la noi datorita istoricului grec Dio Cassius.
Acum mai mult de doua mii de ani, dupa ce Burebista a fost inlaturat de la domnie, regatul marelui rege s-a impartit in mai multe tinuturi mai mici, conduse de printisori. In Dobrogea existau trei astfel de printisori, care nu traiau tocmai in buna pace. Unul dintre ei, Rholes, a pornit cu razboi impotriva vecinului sau Dapyx, si a adus in ajutorul sau si pe romani. Romanii nu au ezitat sa vina, mai ales ca Rholes le daduse si el o mana de ajutor cand au avut nevoie. Fortareata in care se refugiase printul dac a cazut prin tradare. Dapyx a fost ucis iar fratele lui a fost luat prizonier. Populatia s-a refugiat intr-o pestera mare, din apropiere, numita Keiris. Oamenii au luat cu ei si vitele si alte lucruri de pret, punandu-le la adapost sub pamant. Dar romanii au cautat toate intrarile "intortocheate si greu de gasit" - cum le numeste istoricul grec -, le-au astupat si i-au infrant pe cei din pestera prin infometare. Vasile Parvan a incercat sa dea de urma acestei pesteri, dar a cautat-o mai mult pe la Gura Dobrogei, desi s-a gandit, la un moment dat, ca ar putea fi vorba de Limanu.

Oase incastrate in peretii pesterii

Profesorul Boroneant este convins ca pestera de la Limanu este pestera Keiris, caci prea multe se potrivesc. Pestera avea mai multe intrari, unele sapate dinspre interior spre exterior. Acum toate sunt blocate si peste ele a crescut vegetatie. Dacii au stiut, cand s-au adapostit in pestera, ca pot iesi pe alta parte, dar romanii au gasit toate iesirile. Unele galerii au fost prelucrate de oameni si folosite pentru adapost, ori chiar ca altare sau morminte. Peretii au fost intariti cu ziduri sau coloane de piatra. Exista si incaperi care au fost zidite. Sunt toate semnele ca pestera a folosit ca adapost in vremea dacilor. In plus, pestera este, intr-adevar, teribil de intortocheata, asa cum spune istoricul grec, si nici o alta pestera din Dobrogea nu s-ar potrivi la fel de bine cu stravechea Keiris. Din pacate, nu se pot face cercetari mai amanuntite, in lipsa celor mai elementare conditii de lucru.
Pestera de la Limanu a fost pentru dacii din zona ultimul refugiu, ultima speranta. Vremurile au trecut, iar peste orasul subteran de la Keiris se intind astazi apele ghiolului si casele din sat. Keiris doarme, ca o imensa radacina de copac adanc infipta in pamant, imbratisand din strafunduri dealul, lacul si satul. In carnea ei, prezentul isi scrijeleste cu cruzime lipsa de respect fata de trecut. Pentru cei ce au ochi sa vada, umbrele dacilor tradati inca aluneca incet, fara odihna, pe peretii pangariti ai pesterii de la Limanu, printre sutele de nume ale celor ce le-au tulburat linistea. "A iubi este cel mai frumos lucru."

Fotografii de Marian Coman

• Aurora Petan

Sursa