..de ce?...(o umbra intr`o soapta pustie)

pentru a 2`a oara in viata am ajuns sa "innebunesc" punandu`mi intrebarea de ce..astept raspunsuri care parca nu mai vin, le caut si parca ele fug de mine..de ce ne e frica de ce nu cunoastem? de ce ne e frica sa acceptam si altceva decat ce cunoastem, dece ne e frica sa incercam, de ce nu vrem sa ne depasim conditia in care am ajuns, de ce nu vrem sa incercam sa schimbam ceva, de ce ne e frica de schimbare,iar cand "vrem" de ce ne dam batuti dupa prima incercare??...de ce traim, oare nu pt a ne testa limitele, oare nu pt a realiza ceva, si cum putem sa realizam ceva maret(si nu ma refer aici in sensul extravagant ci la sensul idealistic) daca noua ne e frica sa ne depasim conditia? cum putem sa simtim ca traim daca noi nu avem curajul sa punem la indoiala rutina in care traim...de ce am ascuns cu totii spiritul nostru rebel..care era intotdeauna dispus pt o noua provocare, de ce il sufocam cu frica si cu lipsa vointei pt a ne lupta si pt a putea fi cu adevarat liberi?..si tot alerg spre aceste raspunsuri si ele fug de mine..problema mai grava ar fi ca la o parte din intrebari am gasit solutia...si acum privind cum oamenii din jur se chinuie si dau vina pe sistem, dau vina pe x pe y ma face sa ma intristez, pt ca nu vor sa deschida ochii si sa isi lase sufletul sa intervina in viata lor..poate ca cineva care citeste aceste randuri va considera o nebunie, e posibil sa ai dreptate, dar asta e, e viata, putem doar sa incercam pana murim..desi am considerat intotdeauna ca moartea e o solutie mult prea simpla pt a scapa de viata..dar pana la urma...de ce ne mai chinuim daca nu suntem in stare sa ne traim viata cum vrem..poate ca ar trebui sa ne nastem toti morti..poate ar rezolva ceva..

asa am fost si probabil asa o sa raman..singur in nebunia mea, o umbra pe pamant, o soapta in noapte, o frunza cazuta dintr`un copac etern..